Collect Ultima Fotografie Conceived By Bogdan Hrib Disseminated As Script

descoperit la o lansare de carte, Autor pe care eu lam vazut ca fiind chiar Alexandru Zaharia, plecat in croaziera, cautand raspunsuri la viata care a trecut aproape cinci decenii,
"Timpul nu le rezolva pe toate, Nu rezolva nimic. Chiar daca aparent nu strica nimic, undeva, ceva, cumva macina fara incetare, " Ultima fotografie este o carte de o profunzime aparte, cu un stil frust, ușor cinematografic, cu o frazare scurtă, care vine să completeze întrun mod minunat periplul personajului principal pe fluxul amintirilor.
Autorul face cu măiestrie un salt temporal între trecut și prezent, între aceste momente existând o linie extrem de fină, abia sesizabilă, Suntem purtați pe aripi de poveste printre momente cheie ale comunismului târziu și trezirea întro lume a unui capitalism ce mănâncă puțin câte puțin din visurile omului, lăsândul pustiit, fără o busolă care să îl călăuzească.


Romanul nu este unul care abundă în acțiune, însă încântă foarte tare prin dorința de mântuire, de spălare a tuturor păcatelor pe care șio dorește foarte tare bărbatul ajuns în pragul unei vârste rotunde, cinzeci de ani, plecat întro călătorie oarecum magică pe mare, în speranța că va reuși să își regăsească drumul prin viață de mult pierdut undeva între momente, amintiri, clipe definitorii pentru el ca om.
După greșeli peste greșeli, căsătorii eșuate, dureri nespuse, închise în suflet, oboseala cronică, disperare creată de automatism, el pleacă întro călătorie inițiatică, pierzânduse în necunoscut și sperând la o schimbare drastică, aptă să îl readucă la viață:

Sunt pesimist și salvarea mea e această călătorie.
Unicul drum. Departe. În sud. În altă lume, pe altă planetă, Ce aștept Mântuirea Moartea Miracolul Habar nam! Îmi asum necunoscutul cu speranța că schimbarea va fi atât de drastică încât va pulveriza tot ce las în spate.
Vor rămâne amintirile frumoase, estompare, familia mea mică, fetele pe care nu știu când le voi mai vedea, câțiva prieteni amici cunoștințe, locuri dragi cu o imagine difuză estompată de ceața cataractei autoinduse Brr, azi e o zi nasoală și miam ales un cuvânt greu.
Criză! Un cuvânt scurt și tăios”
sitelink wordpres Daca ar trebui să aleg un atribut pentru cartea asta, as spune ca este, . . albastră. Si mă refer atât la acceptiunea romanească cât și la cea anglosaxonă al cuvântului, Eu sunt un fan al comunicării, Nu mă deranjează să stau singură,

atâta vreme cât există cineva, la capătul undei gsm sau a țevii de net, cu care să schimb povești bârfe și nimicuri.
Așa încât primele pagini ale mărturisirilor prsonajului principal mau făcut să mă întreb: Ce e cu băiatul ăsta Nu prea înțelegeam de ce să te sui pe un vas plin de oameni dacă nu ai chef să comunici cu ei.
Pe urmă am renunțat să mai înțeleg și am început să simt,
E o lectură lină, curgătoare, Dar nu e ușoară! În special pentru cei care așa cum inspirat scria caricaturistul Mihai Stănescu întro cărțulie roșie, apărută discret și comercializată pe sub mână pe vremea lui Ceaușescu au trecut de prașila întâi și se pregătesc pentru prașila a doua.
. . Este o excursie în sufletul și mintea unui om, iar asta echivalează întotdeauna cu o escaladă pe munte, pe vreme proastă, Compensează însă scriitura și briza mării, Este ca pe vremea copilăriei, când medicamentul nesuferit dar necesar era ascuns întro linguriță de dulceață, Scriitorul din mine ar fi pus slova altfel pe ici pe colo, dacă ar fi fost cartea mea, Dar nu este. E a lui Bogdan Hrib, Îl felicit și îl invidiez un pic pentru ea, Îmi place. Iar tipul ăsta creat de el, Alexandru Zaharia, dacă ar fi fost aievea, miar fi plăcut să îl cunosc, Dar asta nu înseamnă că nu maș bucura de o reîntânire cu Stelian, Cunoscătorii știu. Iubesc cărțile triste, introspecția și autoanaliza și am o afinitate către personajele fuckedup, Cartea asta îmi dă tot,
Fostul fotograf Alexandru Zaharia e acel personaj de care am nevoie ca să îmi placă o carte, Am văzut o abordare resemnată, cinică, o blazare asumată, un realism debordant, o viață nici prea grea, nici prea ușoară, dar cu amintiri mai degrabă triste, cu mai multe eșecuri decât succese, cu mai mult negru decât alb.

Am aflat toate astea pe parcursul unei croaziere unde acțiunea din prezent se îmbină cu amintirile din trecut, Pe navă parese că se înfiripă o idilă, dar nu din aia siropoasă de care știți că fug, ci una resemnată din start, bazată pe autoamăgirea aia pe nume "nu am așteptări" sau "după atâtea rateuri.
. . ". Completați voi. O idilă bazată pe nevoia de companie și de mărturisiri dureroase, plină de frica asemănărilor cu lucrurile care nu au mers bine în trecut.

Recunos că miar fi plăcut ca finalul să rămână undeva înainte de epilog, adică în punctul cel mai trist și mai dur cu putință, dar spre deosebire de mine, ușor sadică atunci când vine vorba de literatură, domnul Hrib empatizează cu cititorii și le oferă un final plin de speranță.

Sunt subiectivă și pasională când citesc, nu sunt critic literar, nu am pretenția să influențez, dar satisfacția pe care am simțito pe parcursul lecturii și după ce am închis Ultima fotografie mă face să afirm răspicat: asta da o carte bună! O carte pe care o recomand cu tot dragul! Inutilitatea, ineficiența, deznădejdea, disperarea și oboseala trezesc fatalitatea nevoii de un cocon în care Alexandru Zaharia șiar putea găsi refugiul.
Ultima fotografie este un roman al prăbușirii în sine, o cădere parțial controlată a unor oameni ajunși în pragul unei vârste frumoase dar dificile.


Suntem toți vremelnice insule naufragiate, unele peste altele, fără porturi, fără speranțe, fără busole, Un cimitir al insulelor expirate,

Alex, un fost fotoreporter, apelează la o crozieră de lux, în căutarea unei stări de liniște, siguranță și pace prin prisma distanței, la fel ca în fotografie, implicânduse în confruntări de departe, de la adăpostul obiectivului.
Dar acest voiaj menit al ascunde de lume, nui aduce liniștea dorită, fiindcă îi oferă prilejul reîntâlnirii cu Diana, o fostă colegă de bancă o mână de nedumeriri copilărești cu ambalaj senzual.


Recenzia în întregime aici
sitelink bookblog. ro/recenzie/insul
O pilulă dulceamăruie pe care am savurato de la prima la ultima pagină, O scufundare brutală, ușor melancolică, în deprimarea unei vieți ratate, Cu toate astea, acțiunea mia dat mereu impresia că e vorba despre o disperare a dorinței de speranță, iar finalul mia confirmat că nu mam înșelat.
Romanul Ultima fotografie” este o carte de memorie, Este o chemare a sinelui pierdut întro adâncime al tuturor singurătăților, Autorul a descris în amănunte de reconstrucție viața fotografului Alexandru, cel care a ajuns un fost, un el” care a colecționat ca un împătimit momente fie ele și fugare, dar păstrate acolo în zbuciumul sufletesc.
Reflecțiile sunt de contemplare și singurătatea o eroarea ce plăsmuiește chipuri distorsionate, ca golul care nul poți umple cu nimic.
E cartea vieții care sau te învață ceva sau te încurcă în plasa deznădejdii, deoarece pornim în viață alături de oameni, de consoarte cu entuziasm apoi ne desumflăm și ajungem încrețiți de necuvinte, zbârciți de reproșuri mute, de nesatisfaceri, de nopți petrecute în distanțe și apropieri fizice dar cu sufletul și gândul la mii kilometri depărtare.
Ajungem o ultimă fotografie pe care suntem în dilemă dacă o vrem sau nu ștearsă

Link blog: sitelink blog Cartea este total diferită de ce citisem eu până în prezent din categoria povești de dragoste, Mă așteptam să găsesc un romance simplu, drăguț, cu fără prea multe bătăi de cap, Dar nu a fost deloc așa și, oarecum, mia plăcut noutatea pe care am descoperito, respectiv partea psihologică,

Am avut introspecții, am avut zeci de amintiri, întrebări la care sau dat răspunsuri sau care au rămas cu temă de gândire.
Cu alte cuvinte, o carte destul de complexă, ce îți punea un pic mintea la contribuție,

Ce am apreciat foarte mult la ea a fost că a început și sa încheiat cu aceeași postură a protagonistului nostru Alexandru.
Din ultimul an de liceu nu mam mai confruntat cu o astfel de simetrie între început și final,

Parcursul poveștii a fost drăguț, dar poate prea depresiv pentru gustul meu, Mult prea multă suferință. Am înțeles care a fost ideea autorului și am încercat pe cât posibil să fiu de partea personajelor, să le văd acțiunile și stările dincolo de acele pagini.
Uneori am reușit, alteori am avut mari bătăi de cap,  

Mă bucur că este un roman care a reușit să îmbine așa cum trebuie ficțiunea cu realitatea, Detaliile din perioada comunistă, întoarcerea la evenimentele din trecut au fost elemente importante pentru desfășurarea acțiunii, Au animat povestea și nu mam plictisit deloc,

Pentru mine a fost o carte frumoasă, A avut capitole scurte, sa citit relativ repede, ma intrigat cu anumite aspecte și, punctul forte, ma învățat să pun mai mult preț pe partea pozitivă a fiecărui moment din viață.
  Nu ma prins de la început, Abia pe la jumătate am inceput săi descopăr profunzimea, .