Secure Remember. Craii De Curtea-Veche și Alte Scrieri Author Mateiu I. Caragiale Manuscript
Remember, cât şi Craii de CurteaVeche sunt povestiri de noapte.
Eroii lor încep să trăiască abia după ce se lasă umbrele serii o viaţă mişcată de porniri demonice.
Nimeni na descris mai bine noaptea oraşelor mari în care, protejaţi de întuneric şi mister, oamenii se trezesc la forme de existenţă comprimate şi reduse de limita zilei.
Mateiu Caragiale a fost un mare iubitor de cuvinte, Stilist sobru şi concentrat, cu toată bogăţia plastică a detaliilor pe care dorea să le noteze, de dragul termenului propriu se ducea săl caute în vechiul fond arhaic al limbii sau în acele dependente de grecisme sau turcisme, puţin folosite de alţi scriitori contemporani.
Mai ales în expresia dispreţului, fondul său lingvistic este neistovit,
Oameni şi lucruri, sunete şi amintiri trimit în sufletul scriitorului acea sugestie seducătoare a cărei putere este cu atât mai mare cu cât originea şi felul Mateiu Caragiale o revarsă asupra noastră.
Peste interesul concepţiilor şi independent chiar de forţa plastică a viziunii, proza lui Mateiu Caragiale emană contagiunea unui farmec neîntrecut.
Poate că o parte din raţiunea acestei forţe care atrage, reţine şi covârşeşte
stă în calitatea artei stilistice a scriitorului.
Armonia legănată a largilor perioade, lina lor încatenare în vaste structuri au o calitate prin excelenţă muzicală.
Pentru ca acesta a fost în primul rând Mateiu Caragiale: un poet muzician a cărui artă cu puteri vrăjite şi răscolitoare alcătuieşte una din cuceririle cele mai preţioase ale literaturii noastre mai noi.
Armonia bogată a stilului său răsună ca o orchestră întreagă, Ecoul perioadelor lui ne învăluie ca o atmosferă, Pe linia unui gând lămurit cresc îmbelşugate arborescenţe de cuvinte, de imagini şi asociaţii de idei întocmind până la urmă o figură complexă, dar limpede în toate articulaţiile.
Mai ales atunci când instrumentul său simfonic se acordă pentru a intona lauda sau evlavia, căci firea sa altfel atât de aplecată spre dispreţ ştie să se închine şi să venereze, cântecul său dobândeşte greutatea şi elanul stăpânit al imnurilor.
Deoarece sunt în paginile lui Mateiu Caragiale mai multe imnuri adresate naturii şi trecutului, nobleţii şi frumuseţii.
Numai cine poate să le asculte cu reculegere poate avea măsura darului pe care ni la făcut Mateiu Caragiale şi a recunoştinţei cu care îi suntem îndatoraţi.
Tudor VIANU Finalul nuvelei Remember" poate fi ghicit încă din primele pagini, Dacă ne oprim să analizăm textul, putem remarca repetiția cifrei, care simbolizează moartea: de nar fi șapte ani de când sa petrecut", anul, cele șapte inele etc.
Însăși nuvela este publicată în anul, numărulfiind multiplu de,
De asemenea, pasajul Am de Berlin mare slăbiciune nici împrejurări foarte triste nu mau împiedicat săl revăd cu plăcere.
" întărește ideea morții deoarece tatăl autorului, celebrul scriitor I, L. Caragiale moare la Berlin în anul, iar nuvela este scrisă un an mai târziu, Mateiu Ion Caragiale Romanian: maˈtej iˈon karaˈdʒjale was a Romanian poet and prose writer, best known for his novel Craii de Curtea Veche, which portrays the milieu of boyar descendants before and after World War I.
Caragiales style, associated with Symbolism, the Decadent movement of the fin de siècle, and early modernism, was an original element in the Romanian literature of the interwar period.
In other late contributions, Caragiale pioneered detective fiction locally, but there is disagreement over whether his work in the field produced a complete narrative or just fragments.
The scarcity of writings he left is contrasted by their critical acclaim and a large, mostly posthumous, following, commonly known as mateists.
Also known a Mateiu Ion Caragiale Romanian: maˈtej iˈon karaˈdʒjale was a Romanian poet and prose writer, best known for his novel Craii de Curtea Veche, which portrays the milieu of boyar descendants before and after World War I.
Caragiale's style, associated with Symbolism, the Decadent movement of the fin de siècle, and early modernism, was an original element in the Romanian literature of the interwar period.
In other late contributions, Caragiale pioneered detective fiction locally, but there is disagreement over whether his work in the field produced a complete narrative or just fragments.
The scarcity of writings he left is contrasted by their critical acclaim and a large, mostly posthumous, following, commonly known as mateists.
Also known as an amateur heraldist and graphic artist, the young Caragiale published his works sporadically, seeking instead to impose himself in politics and pursuing a career in the civil service.
He was associated with the Conservative Democratic Party, and then the People's League, and ultimately raised controversy by supporting the Central Powers during their occupation of Romania.
He afterwards focused on literature, and, during the lates and earlys, published most of his prose texts in the magazine Gândirea.
The illegitimate and rebellious child of influential playwright sitelink Ion Luca Caragiale, he was the half brother of Luca Caragiale, an avant garde poet who died in, and the posthumous son in law of author Gheorghe Sion.
Mateiu Caragiale was loosely affiliated with Romanian Symbolism, a figure noted for his dandyism, eccentricity and Bohemianism, and, for much of his life, a regular presence in the intellectual circle formed around Casa Capşa restaurant.
His associates included the controversial political figure Alexandru Bogdan Piteşti, cultural animator Mărgărita Miller Verghy, and poet Ion Barbu, who was also one of his most dedicated promoters.
sitelink.