Secure Scrisori Către Fiul Meu Executed By Gabriel Liiceanu Rendered As Manuscript

ceţi spun acum nu face decât să dezvolte, în cuvinte oarecum pompoase, vorba ta de acum câţiva ani, atunci când ai început să urci Golgota primei tale despărţiri: Nu mai pot nici cu ea, nici fără ea.
” Acest nici cu, nici fără” este experimentat în piesa lui Shakespeare prin moarte, Teai gândit vreodată că există un gest care face, cred, parte din recuzita oricărui cuplu la începuturile lui Mângâinduse, cei doi îşi suprapun palmele.
Fără să ştie, ei fac, procedând astfel, un pact de armonie, de întâlnire a aforismelor care sunt şi, astfel, unul de abolire a oricărui contratimp viitor.
Surparea, pas cu pas, a acestui pact iniţial este istoria neglorioasă a celor mai multe cupluri,

De unde vine această încălcare a pactului Din necoincidenţe, din faptul că fiecare dintre noi este aşa cum se află instalat pe teritoriul posesivităţii sale, al propriilor sale porniri, pofte, nevoi, deprinderi sau neputinţe generator de contra timpuri.
Nici unul nui mai acceptă celuilalt, odată intrat în logica cuplului, dreptul la singurătate, Orice revendicare a întoarcerii la sine, fie şi pentru o clipă, va fi resimţită ca afront, Iar când începem săl experimentăm pe împreună” nu înseamnă câtuşi de puţin că unisonul a fost obţinut, că am reuşit să vrem să facem, în acelaşi timp, acelaşi lucru.
Nimeni nu poate simţi clipă de clipă ceea ce vrea celălalt ca el să simtă, Mereu va fi nevoie de unul care să cedeze, care să aibă înţelepciunea sau generozitatea de a se plia pe seria temporală” a celuilalt, Iar în secret, numărul acestor plieri este contabilizat şi, până la urmă, lista va fi scoasă la iveală, Logica reproşului şi a revanşei câştigă teren în faţa iubirii care a obosit, Două aforisme stau acum, ireductibile, faţă în faţă, Episodul palmelor care se suprapun a devenit de mult o amintire, Celor doi le este acum ruşine că sau grăbit să facă un pact care a fost atât de repede călcat în picioare, Fiecare va crede şio va afirma în gura mare că celălalt nu a fost la înălţimea pactului iniţial, Dreptatea proprie, revendicată pânăn pânzele albe, va face vizibilă ireductibilitatea contratimpului funciar, ” Sub pretextul corespondentelor catre fiul sau, autorul expune de fapt o radiografie intimă făcută asupra propriei vieti, propriilor alegeri, in fapt, asupra "stării de a fi ".
Fiul caruia i se adreseaza, isi pierde treptat identitatea si se transforma întrun fiu colectiv, obiectivizat, Liiceanu adresânduse în final unei societăţi în declin, Încep prin a spune că se vede încă de la primele pagini că acest volum nu a fost scris sau gândit ca ceva intim, ”Scrisori” cred că este un fel de a spune, cred că sunt mai mult gânduri sau eseuri, doar că, întradevăr, persoana căreia sunt dedicate și care le va înțelege cel mai bine este fiul autorului.

Eu una sunt fană Liiceanu, îmi place cum scrie, cum se exprimă și care sunt valorile în care crede, Nu sunt un critic sau ceva de genul, dar mi se pare foarte transpartent și sincer, deci chiar și părțile din carte care păreau cam arogante sau egocentriste sunt complet asumate, sau cel puțin eu așa leam perceput.

Scrisorile” acoperă o paletă largă de subiecte, Avem gânduri despre copilărie, trecerea în adolescență, maturitate, iubire, iubirea de sine, familie, politică, România comunistă, Europa liberă, America, viață, moarte, Ce mai pot spune, atunci când le enumeri, sunt multe subiecte atinse în această colecție, Totul pornește de la Gabriel Liiceanu, aflat în America pentru o intervenție pe cord, Medicii lau asigurat că totul o să fie bine, însă oricine se gândește la ce e mai rău în astfel de momente, Bănuiesc că cineva ca Liiceanu are multe gânduri, până la urmă pe ele șia clădit cariera, Ale lui au fost haotice, eu așa cred, Și cartea este haotică dacă stau să mă gândesc mai bine, nu pot spune că am văzut vreo ordine anume și până și naratorul uneori face pauze în care povestește o întâmplare care ulterior va fi relevantă.
Însă elementul comun și decisiv este că singura persoană pe care Liiceanu o are în minte este fiul lui, Sunt sigură că după ce a fost externat, perspicace și întreprinzător, a zis că nu are rost să lase totul să se ducă pe apa sâmbetei când pot face subiectul unei scrieri foarte bune.
Faptul că sunt structurate sub forma unor scrisori și adresate fiului său sunt o urmă personală și intimă în care cred că noi, ca cititori, nu avem de ce să ne băgăm nasul.
O carte alcătuită dinscrisori ale lui Gabriel Liiceanu către fiul

său, Ștefan, trăitor în Japonia,scrisori care pornesc de la angoasa dinaintea unei operații pe inimă a seniorului și continuă apoi transmițând fiului, ca întrun testament, un cod de viață, iar cititorului acces către Liiceanuomul.

O recomand celor pasionați de scriitura lui Gabriel Liiceanu, de stilul său de a compune frazele din cuvinte speciale, cu parfum de tămâie și gust de biscuiți din cutia de tablă a bunicii.
Pentru că respectul său pentru înaintași și felul în care îi elogiază asta îmi inspiră, Cu toate acestea, preferatele mele rămân "Ușa interzisă" și “Declarație de iubire", Cîteodată îi suspectez pe unii scriitori că își scriu jurnalele și scrisorile special pentru a fi publicate sau, în cel mai nefericit caz, în eventualitatea publicării.
Mă gîndesc la scrisorile lui Eliade sau la jurnalul lui Sebastian care abundă în detalii domestice, mici bîrfe, neajunsuri cotidiene care fac parte din viața de zi cu zi.
Și pe urmă compar cu jurnalele actuale, cu exprimări prețioase și pretențioase, cu acute urme de snobism, iar comparația nu e nici pe departe în favoarea lor.

Sigur ca Liiceanu e amuzant uneori dar nu e la fel de șugubăț ca Pleșu, dacă tot sînt pusă pe comparații, foarte intim alteori și poate căs nedreaptă cu el, că la urma urmei cartea de față are ca punct de plecare un episod extrem de sensibil și nar trebui să mă bag eu în trebile dumisale.
Poate. Este mai ușor ca, observând de la depărtare, să înțelegi viața altuia, decât să întrezărești firul ascuns al propriei vieți, împrejurile a căror forță ția modelat în mod decisiv caracterul, certitudinile sau înstrăinările tale.
"Scrisori către fiul meu" ar putea fi încercarea lui Liiceanu de ași înșira firul vieții din nevoia de a o înțelege mai bine, de a pătrunde misterul propriului eu.
Ce a făcut ca eu să fiu eu Cât din mine cel de acum provine de la cei din urma mea Cât de multe îmi pot spune despre mine acele câteva întâmplări care se încăpățânează atât de mult să rămână vii în amintirea mea “Miai arătat că ai suflet In regulă.
Dar nu miai arătat şi că poţi să ţil dai, dacă istoria culturii este povestea felului în care oamenii şiau dat unii altora sufletul, numai trecînd prin istoria asta ai să poţi învăţa modul în care se ecspiră, în care se moare în beneficiul celuilalt, modul în care se dă sufletul cu adevărat”.
Daca te astepti la o carte in care tatal incearca sai transmita fiului niste valori si niste invataminte din experienta lui de viata, vei fi dezamagit, Prima parte este un fel de jurnal de calatorie intro tara lipsita de valori, iar a doua despre fricile si angoasele lui din copilarie, Singurele momente in care aduce cu Liiceanu din "sitelinkDespre limită" este cand explica aforismul,
Aphorizo fortifica ideea de separatie: delimitez desprinzand un lucru din masa celorlalte, il detasez, il desfac de rest, il definesc, ii dau conturul inconfundabil al individualitatii sale.

Dar cel care indeplineste prin excelenta aceasta functie este numele, Numele este cel care da contururi definind, Numele este cel care delimiteaza un lucru de altul, cel care consacra limita unui lucru, Inainte de a deveni o cencentratie retorica maxima, aforismul ese numele care delimiteaza si, totodata, individul delimitat prin el, Toti, in finititudinea noastra inconfundabila, suntem aforisme, Toti suntem prizonieri in propriile noastre hotare, . .
Shakespeare Romeo si Julieta
Numai doi oameni caresi propun sa se contopeasca, sa ajunga la coincidenta si sincronie vor cunoaste disjunctia, necoincidenta si anacronismul, Nu poti experimenta contratimpul decat dinauntrul unei iubiri, al unui proiect comun de armonie esuat suntem cronologii serii temporale distincte si ca atare, incapabile sa ne mulam in chip perfect una pe alta.
De la nivelul unor ritmuri temporale fatal divergente, intalnirile noastre sunt guvernate in chip fatal de contratimp, De aici tragicul oricarei iubiri: ea incepe maret, cu legamantul unirii, cu doua inimi de timp care ar urma deacum sa aiba acelasi tact, si sfarseste cel mai adesea cu reintrarea dezamagita a fiecaruia in hotarele proprii, cu intoarcerea la singuratatea propriului sau aforism, a propriei “serii temporale”.
Un tată îi scrie, înaintea unei operaţii dificile, fiului său, Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia, După operaţie, scrisorile continuă să se înlănţuie, Se agaţă mai întâi ca iedera“ de orice le iese în cale, apoi, după întoarcerea acasă a tatălui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu celălalt sex“, ce căutăm întro lume în care părem destinaţi fericirii
Protagonista scrisorilor este mai întâi inima, în toate ipostazele ei: inima de tată, inima de îndrăgostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obişnuit, plin de griji, şi chiar inimainimă, personajulvedetă al anatomiei noastre, care se poate îmbolnăvii.

O întreagă geografie afectivă, creată după capriciile memoriei, se ascunde în plicul încăpător al acestei cărţi: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmări nebănuite, scene din casa copilăriei, adresa mitică Dr.
Lister“, flashuri din anii 'şi fleacurile vieţii de zi cu zi, Dar şi gândurile abstracte, sistematizate, care se datorează riscului de a avea un tată filozof“,
Din cele şaisprezece scrisori se conturează o viaţă şi un cod, Sub protecţia distanţei şia convenţiei epistolare, Gabriel Liiceanu găseşte prilejul să fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, săşi amintească, să povestească, să cadă pe gânduri, să se lase întrebat şi să ne răspundă.
Pentru că, acceptând pactul propus de autor, fiecare cititor se transformă în fiul“ din titlu, O carte savuroasa si plina de destăinuiri ce, probabil, multi le gândim dar rar le împărtășim, E un deliciu pentru suflet mai mare chiar si decat jambalayaul descris de autor cred, am salvat reteta si ramane sa aflu, Paginile din “jurnalul sau existential" prezentate către Noica au fost precum migdala din mijlocul unui Rafaelo, O surpriza crocanta intrun înveliș dulce, Mam regăsit in majoritate fragmentelor din jurnal dar știu ca naș putea vreo data sa imi exprim sentimentele si gândurile atat de placut precum o face Liiceanu noroc ca a făcuto el deja.
Este o carte ce trebuie consumata incet, in porții mici astfel incat sa poți simti efectul cuvintelor, Desi nu cred ca am sa apuc, miar face placere sa revin la ea peste ani cu alți ochi, minte si suflet, .