de mult mia placut!
Felix este un povestaş cu tâlc, care ştie să îşi depene poveştile astfel încât prin ele să evadeze întro lume paralelă, o variantă mai bună la realitatea de zi cu zi.
Cum spune chiar el, poveştile îi permit să nu mai fie "prizonierul timpului",
Doza de realism între care se ţese firul fictiv al întâmplărilor este dată de punctarea unor momente esenţiale din istoria României secolului trecut.
Teribil de mult mia plăcut felul în care scriitorul ştie să îşi facă personajele martore la aceste momente ce au existat cu adevărat, legitimândule existenţa fictivă ca părtaşi la scrierea istoriei.
Imi plac cărţile care urmăresc personajele dea lungul a multor ani în acest caz, pestede ani sau chiar generaţii.
Îţi dă o senzaţie concretă şi corporală a trecerii timpului, senzaţia pe care o ai în viaţa reală atunci când vezi o persoană pe care nu ai mai întâlnito de mult şi observi cât a îmbătrânit.
În carţi, poţi simţi că domini această trecere a timpului, citind şi apoi recitind pasaje de la intervale diferite.
Felix şi Virginia sunt, la începutul cărţii, aşa cum chiar el spune, "îngrozitor de tineri", pentru ca la sfârşitul ei să ajungă nişte bătrânei melancolici.
"Desi nui deloc fragil, romanul este prietenos la lectura, te face sa razi si sa plangi, Pe scurt, o adevarata bucurie si reusita literara, " Ioana Parvulescu Jan Koneffke este un bun cunoscator al Romaniei si al istoriei ei, De fapt Koneffke e un atat de bun cunoscator al tarii noastre incat ii face de rusine pe multi romani, inclusiv pe mine.
Romanul "Cele şapte vieţi ale lui Felix K, " spune povestea unui refugiat german in Romania in perioada interbelica, In parte, povestea refugiatului Felix Kannmacher este povestea Romaniei interbelice si postbelice, Intalnim stralucirea Romaniei Mari intruchipata de Balcic acum in Bulgaria, un oras cosmopolit pe malul marii, loc de intalnire a Occidentului cu Orientul, statiunea de odihna preferata a reginei Maria.
Apoi degradarea Romaniei reprezentata de Miscarea Legionara, antisemitismul latent in societatea noastra si dezastrul final, odata cu instaurarea comunismului, Romanul alterneaza povestirea verosimila cu frecvente zboruri ale imaginatiei, in genul lui Kafka, Pentru un cititor "rational" ca mine , acest procedeu este cateodata frustrant pentru ca nu reusesc sa disting "fictiunea" de "realitate" a se vedea, de pilda, intalnirea dintre nazistul Alfred si legionarul Horia Sima.
Daca asta a fost intentia autorului atunci : "chapeau bas", cu mine a reusit de minune, Miau atras atentia povestirile orientale cu talc pe care Felix i le spune Virginiei, Ele sunt adevarate perle de intelepciune si dau cheia intelegerii romanului : sa nu le sariti cand cititi cartea :,
In anii liceului ni se propunea spre lectura si studiu monstruosul roman al Hortensiei Papadat Bengescu : Concert de muzica de Bach.
Daca acest roman este inca studiat el ar trebui inlocuit imediat cu romanul lui Koneffke, Elevii de liceu vor avea in mana nu numai un roman foarte bine scris, dar vor primi si o lectie gratuita de istorie despre o perioada putin inteleasa din istoria Romaniei.
Nu in ultimul rand scenele erotice sex direct fara preludiu care se intalnesc in cuprinsul carti vor face deliciul elevilor de clasa a XIa sau a XIIa.
The kind of book that allows you to deep dive into the eventful life of the main character with all good and bad and you live it as if it were yours.
You can barely put it down and wish it never ended, . . "Un scriitor german despre România interbelică
Felix Kannmacher, personajul principal şi povestitorul romanului, este de fapt fratele bunicului meu, dispărut la Berlin, la începutul anilor 'ai secolului trecut.
Când am scris această autobiografie fictivă a unui emigrant din Germania nazistă, am vrut săi dăruiesc o viaţă pe care ar fi pututo avea dar nu numai lui, ci şi mie însumi, gândindumă că, dacă aş fi trăit în acea vreme, maş fi refugiat probabil în România.
Pe atunci, această ţară cunoştea o modernizare exemplară, care însă a fost tragic curmată de război şi de instaurarea comunismului.
Astfel, romanul e portretul unei ţări îndepărtate şi, în acelaşi timp, povestea unui destin german în România, “ Jan KONEFFKE
În, Felix Kannmacher se refugiază din Germania nazistă în România, sub protecţia celebrului pianist Victor Marcu, şi devine guvernanta“ Virginiei, capricioasa fiică a acestuia.
Descoperă cu uimire peisajul exotic al Balcicului, rafinamentele şi intrigile societăţii bucureştene cosmopolite, dar Istoria îl urmăreşte şi aici.
Ascunzânduse sub falsa identitate a unui sas pe nume Johann Gottwald, Felix este eroul unui şir colosal de aventuri de la invitaţiile persuasivpitoreşti de a lua de nevastă o tătăroaică până la un proces stalinist în care e acuzat de spionaj , ceea ce face, în primă instanţă, din cartea lui Jan Koneffke un roman picaresc plin de poezie, dramatism şi umor.
Marea aventură a lui Felix Kannmacher
începe însă în imaginarul poveştilor pe care trebuie să le născocească întruna pentru Virginia.
Devine o Şeherezadă care îşi exersează darul fanteziei nu doar pentru aşi prelungi viaţa, ci pentru a salva lumea din mecanismul infernal al Istoriei.
Poveştile lui Felix fisurează imperiul necesităţii, deturnează destinul, Şi fac posibilă iubirea.
Există şi pitoresc, şi melancolie în fresca romanului, şi cruzime, dar şi mătăsurile narative învăluitoare ale unei extraordinare poveşti de dragoste.
Toate firele acţiunii şi toate detaliile sunt egal ocrotite de prozator, aşa cum veghează un ţesător naşterea desenului din covorul lui oriental.
Pe scurt, o adevărată bucurie şi reuşită literară, “ Ioana PÂRVULESCU
Jan Koneffke reuşeşte să vadă ce stă scris în cartea de magie a lui Prospero: puterea de a imagina săvârşeşte miracolul.
Povestea lui Felix K. e un miracol. “ Vlad ZOGRAFI".