and Images
Steinbecks “A Russian Journal,” first published in April, was in a significant way similar to “The Log from the Sea of Cortez,” originally published three years later, inboth books were collaborative efforts.
Whereas Cortez was a collaboration between a journalist and a scientist, the earlier Russian adventure was that of writer and photographer.
Although an eyewitness account of journalist Steinbecks and photographer Capas travels through Russia, Ukraine, and Georgia at the cusp of the Cold War, “A Russian Journal” is a work of art and literature, beautifully written and wonderfully documented with images of historical significance and everyday life.
It is educational, fun, and inspiring, I enjoyed comparing Capas photos and Steinbecks descriptions of the photos, All of the real people in the book were described with such skill by Steinbeck, that they resembled well developed characters from a novel.
Wherever Steinbeck journeyed, he captured the spirit of the times and the spirit of place brilliantly, After I finished reading the book, I felt like I had been to all the places and met all the people.
Ultimissima lettura deled in un certo senso emblematica e salutifera,
John Steinbeck e Robert Capa si recano per un reportage nella
Russia dell'immediato dopoguerra siamo nel,
Per una fortunata combinazione non vengono considerati cronisti, ma incaricati di uno "scambio culturale" e così sono più liberi di spaziare nell'Unione Sovietica per due mesi, documentando la vita a Mosca, nelle campagne ucraine, nella fertile Georgia.
E soprattutto Stalingrado !
Vengono descritte e fotografate la Russia in cui evidenti sono le devastazioni della guerra e la sua gente che ha sofferto lutti e privazioni, ma la cui dignità e intatta, grande l'entusiasmo con cui lavora alla ricostruzione e sconfinata la fiducia in un futuro migliore.
Non c'è pressochè alcuna pretesa letteraria e la scrittura è elementare in modo quasi disarmante, ma proprio per questostelle: ci si immagina la famiglia Joad che incontra i superstiti di Vita e Destino e condivide con loro la grandezza degli esseri umani che lottano per la propria sopravvivenza e la propria dignità.
Non si può non guardare avanti, buona tutti,
Overall a good book, Steinbeck and Capa have a great chemistry going on that flows throughout their travels, Robert Capa the photographer writes a small chapter of his disgust and annoyance more of a rant in form of a letter.
It sheds some light and humor on the trip and gives a perspective different from Steinbeck, I enjoyed the dynamic between the writer and the photographer and the styles of personality that shine through while traveling in such a drastic difference of culture.
They clashed, worked together and bonded,
The information gathered is unlike any other, being more of a human nature, More of a documentation viewing the life of the Russian people, not the politics, Pieces of it bored me and I found myself dragging but as I was dragging I found my interest being perked in the next section with something just as interesting.
This made me easily like the book, writing and content, The bits that were dull were dreadfully dull but the interesting bits are more then enough to make up for it.
Steinbeck does a wonderful job telling the story with a varied eye, I believe this is why I find myself on this roller coaster, he makes sure there is something for everyone and doesn't miss a beat on anything he sees or experiences.
It is a very thorough account of the travels, The photographs alone tell a wonderful tale and aid in the story, putting you right there and keeping you wondering about the life and times of the Russian people after the war.
Some of my favorite bits were about the obsession the Russians have over soccer as in most Europeans.
They have a great passion for the game, Point in case:
"The only really heated argument we heard during our stay in Russia concerned Soccer".
I also particularly liked the parts about Georgia and the Georgians and I now find myself wanting to visit that part of the country very badly.
Not to forget that I now have a desperate need to visit and try all the food that he writes about.
Yum!
John Steinbeck, una dintre cele mai proeminente figuri ale literaturii americane din secolul XX, este unul dintre scriitorii care, prin însuși felul lor de a fi, iau atitudine împotriva pragmatismului caracteristic școlii de literatură din care au făcut parte.
De aceea, Robert Capa, fotograful care la însoțit în călătoria întreprinsă în Uniunea Sovietică în anii de după cel deal Doilea Război Mondial, afirma că, de fapt, Steinbeck este un sentimental ascuns în propria cochilie.
Asaintitulatul Jurnal rusesc prezintă, panoramic, viața din Uniunea Sovietică, existența aceea a lucrurilor mici despre care vorbea Tolstoi în Război și pace, atunci când încerca să caracterizeze poporul rus.
Deși se observă intenția clară a autorului de a nu surprinde aspecte din viața politică, este și pe drept cuvânt! absolut imposibil să nu sesizezi un portret al lui Stalin dexmetri ancorat la fiecare colț de stradă.
Unul dintre cele mai pregnante aspecte care se impun încă de la început este reprezentat de contrastul tragic dintre stilul de viață american și sobrietatea impusă de sovietici cetățenilor aparent, un cod de conduită bine pus la punct: Era ceva ce nu ținea neapărat de limbaj, ci de traducerea dintrun mod de gândire în altul.
Totuși, viața rușilor de sub bocancul comunismului nu se rezumă doar la Moscova așa cum am fost deprinși a vedea lucrurile în urma citirii studiilor de specialitate, tot ceea ce este în afara capitalei păstrânduși nuanța aceea rudimentară cu care neam obișnuit la Gogol de asemenea, Kievul și împrejurimile reprezinta un alt obiectiv căruia autorul îi dedică un întreg capitol.
Cea mai literară săi spunem așa! parte a jurnalului este reprezentată de descrierea poporului georgian: Vorbeau despre georgieni ca despre niște supraoameni mari băutori, mari dansatori, mari cântăreți, mari iubăreți și muncitori de frunte.
Chiar începuserăm să credem că majoritatea rușilor speră că dacă vor duce un trai virtuos vor ajunge nu în paradis, ci în Georgia.
Dacă aș putea alege acum o destinație de vacanță, aceea ar fi, fără șovăire, Georgia.
Ce frumos e numai săți imaginezi confluența culturii occidentale cu cea orientală, darmite să te gândești că binețea poporului georgian este asemănătoare cu pacea pe care o emană Tibetul.
. .
De asemenea, jurnalul a fost scris în preajma anului, când Uniunea Sovietică încă nu își revenise după război, însă cu toate acestea, întreaga populație sovietică sub ochii aparent divini ai conducătorilor săi, muncește pentru ca ziua de mâine să fie mai bună.
Episoadele descrise în acest sens sunt numeroase, autorul afirmând chiar că dacă a existat vreodată un popor care săși tragă energia din speranță, acela e poporul rus.
Cu toate că am afirmat faptul că scriitorul care a fost distins cu premiul Nobel pentru literatură a încercat să se țină departe de politizarea scrierii, sunt fragmente care condamna subtil regimul sovietic.
De pildă, în Ucraina, la vederea americanilor, un copil a alergat spre mama lui strigând: Mamă, mamă, americanii ăștia sunt oameni ca noi, iar nervii lui Robert Capa, însoțitorul fotograf al scriitorului, sunt surprinși în scena în care trebuia sa ofere spre cenzurare rolfilmele pe care le făcuse: Jumătate din timp Capa a pus la cale o contrarevoluție, în caz că se alegea praful de filmele lui, iar în cealaltă jumătate de timp sa gândit cum să se sinucidă.
În fine, opera are o uriașă valoare morală, motiv care a tras greu, cred eu, la acordarea Nobelului în: condamnă, atât din perspectiva scriitorului american, cât și din aceea a poporului sovietic, orice forma a războiului, îndemnând la înfrățirea popoarelor.
Andrei Tamaș,octombrie,