Download Now Nimic De Pierdut/ Răscruci/ O Problemă Externă/ Grace (Colecția De Romane, #15) Imagined By Lee Child Accessible Through Bound Copy
era doar pe jumătate atât de fierbinte pe cât ştia că trebuia să fie, dar destul de fierbinte ca săl ţină ameţit şi buimac.
Era foarte slăbit. Nu mâncase de şaptezeci şi două de ore, iar apă nu băuse de patruzeci şi opt, Nu slăbit. Murea, iar el ştia asta, Imaginea din mintea lui era halucinantă, O barcă cu vâsle prinsă în curentul râului, cu parâma putrezită, întinsă la maximum, trăgânduse, smucinduse, eliberânduse.
Se închipuia un băieţel stând în barcă, aplecat, holbânduse neajutorat înapoi la ţărm pe măsură ce docul devenea din ce în ce mai mic.
Să fi fost oare băiat sau bărbat Era destul de mare să voteze, să omoare şi să moară, ceea ce făcea din el un bărbat.
Era prea tânăr ca să bea, chiar şi bere, ceea ce făcea din el un băiat, Fusese numit şi una, şi alta, Fusese numit sărit de pe fix, tulburat, nebun, dezechilibrat, lucruri pe care le înţelesese, în afară de sărit de pe fix.
Trebuia oare să fie fix Ca o uşă în balamale Poate că oamenii erau nişte uşi, Poate că lucrurile treceau prin ei, Reflectă îndelung asupra problemei, apoi lovi aerul cu înverşunare, Pălăvrăgea ca un adolescent îndrăgostit de iarbă”,
Ceea ce şi fusese cu un an şi jumătate în urmă, Căzu în genunchi. Nisipul era doar pe jumătate atât de fierbinte pe cât ştia că trebuia să fie, dar destul de fierbinte ca săi aline frigul.
Căzu cu faţa în jos, extenuat, epuizat complet, Ştia că dacă ar fi închis ochii, nu iar mai fi deschis niciodată, Dar era obosit. Mai obosit decât fusese vreodată un băiat sau un bărbat, Închise ochii.
Linia de demarcaţie dintre Speranţa şi Disperare era exact
asta: o linie pe şosea, formată acolo unde asfaltul unui oraş se termina şi al celuilalt începea.
Departamentul de drumuri al Speranţei folosise asfalt gros, negru şi foarte bine netezit, Cel din Disperare avusese un buget mai mic, Acoperiseră drumul bolovănos cu smoală fierbinte, iar deasupra ei basculaseră pietriş cenuşiu, Acolo unde se întâlneau cele două suprafeţe se afla un şanţ de câţiva centimetri de tărâm al nimănui, umplut cu un material negru, cauciucat.
Un rost de dilataţie, Jack Reacher păşi peste el şi merse mai departe,
Speranţa si Disperarea se găseau, amândouă, în Colorado, Reacher se afla în Colorado doar pentru că fusese în Kansas în urmă cu două zile, iar Colorado era lângă Kansas, Fusese în Calais, Maine, şi avea de gând să traverseze continentul pe diagonală, către San Diego în California, De la Atlantic la Pacific, de la răcoare şi umezeală la arşiţă şi uscăciune, Luase autobuze acolo unde existau şi făcuse autostopul acolo unde nu, În Speranţa ajunsese cu un Mercury Grand Marquis verdeînchis, condus de un vânzător de nasturi pensionar, Ieşea acum din Speranţa mergând pe jos, pentru că în dimineaţa aceea nu existau autobuze spre vest, către Disperare.
Lucru pe care şil amintise mai târziu mirânduse că nu întrebase motivul, Lee Child was born Octoberth,in Coventry, England, but spent his formative years in the nearby city of Birmingham, By coincidence he won a scholarship to the same high school that JRR Tolkien had attended, He went to law school in Sheffield, England, and after part time work in the theater he joined Granada Television in Manchester for what turned out to be an eighteen year career as a presentation director during British TVs golden age.
During his tenure his company made Brideshead Revisited, The Jewel in the Crown, Prime Suspect, and Cracker, But he was fired inat the age ofas a result of corporate restructuring, Always a voracious reader, he decided to see an opportunity where others might have seen a crisis and bou Lee Child was born Octoberth,in Coventry, England, but spent his formative years in the nearby city of Birmingham.
By coincidence he won a scholarship to the same high school that JRR Tolkien had attended, He went to law school in Sheffield, England, and after part time work in the theater he joined Granada Television in Manchester for what turned out to be an eighteen year career as a presentation director during British TV's "golden age.
" During his tenure his company made Brideshead Revisited, The Jewel in the Crown, Prime Suspect, and Cracker, But he was fired inat the age ofas a result of corporate restructuring, Always a voracious reader, he decided to see an opportunity where others might have seen a crisis and bought six dollars' worth of paper and pencils and sat down to write a book, Killing Floor, the first in the Jack Reacher series.
sitelink Killing Floor was an immediate success and launched the series which has grown in sales and impact with every new installment, The first Jack Reacher movie, based on the novel One Shot and starring Tom Cruise and Rosamund Pike, was released in December.
Lee has three homesan apartment in Manhattan, a country house in the south of France, and whatever airplane cabin he happens to be in while traveling between the two.
In the US he drives a supercharged Jaguar, which was built in Jaguar's Browns Lane plant, thirty yards from the hospital in which he was born.
Lee spends his spare time reading, listening to music, and watching the Yankees, Aston Villa, or Marseilles soccer, He is married with a grown up daughter, He is tall and slim, despite an appalling diet and a refusal to exercise, sitelink.