Pick Up Pe Culmile Disperării Originated By Emil M. Cioran Shared As Digital Copy

tüm felsefesinin ve üslubunun "kilit taşı" olarak tanımlanan Umutsuzluğun Doruklarında'yı
Orçun Türkay'ın çevirisiyle haftaya okuyabilirsiniz, Before writing in French, this was philosopher Emil Cioran's first book published in Romania in, when he was in his earlys, The short pieces/essays that make up the book are full of great melancholy and bleakness, and it feels appropriate to read this when it's pitch black outside and pouring with rain, not on a nice summer's day.
In Romania in thes ands, Cioran was seen as a mysterious, almost mythological figure, One would hear that such a person existed, but he became as invisible as the wind, and his books were so hard to get hold of, after he had departed his homeland some ten years before WW.
On the Heights of Despair, brings together all the themes from his later work, like loneliness, disease, death, suffering, the dark abyss, anguish, nothingness and madness sorry to put a downer on things.
He writes wholey like a man who is afraid his time on earth is almost up and he hasn't got to say all the things that bludgeoned his soul.
While reading through his writings, you clearly see a tormented man, tormented by the sheer intensity of his feelings, you see him getting out of bed so early in the morning to pour his inner turmoil down on paper like a form of exorcism.
Although pessimism dominates the book, look hard enough, and there are traces of optimism too, Writing for Cioran was a realise, a kind of treatment I guess, a treatment but certainly not a cure, a way to at least find small pockets of relief from his obsessions and agonies.
An interesting read. Cartea în ale cărei rânduri simt cum îmi circulă sângele, . . Cât lirism!!! Cioran are un farmec aparte, un farmec negru, o forţă persuasivă care se exercită asupra inconştientului cititorului, "Pe culmile disperării" fiind şi prima sa lucrare mia plăcut datorită caracterului ei de filosofie introspectivă, dar subiectivă pânăn străfundurile ei, Având mai multe ipostaze, eu unul îl numesc pe Cioran "autor metamorfoza" spre exemplu, "Pe culmile disperării" este axată pe o filosofie introspectivă, "Cartea amăgirilor" pe o filosofie cosmică, care dă o senzaţie de plutire în eter cu volumul în mâna, iar "Lacrimi şi sfinţi" reprezintă strigătul omului

"abandonat" către Dumnezeu.
. .
Citind mai multe lucrări, am tot încercat să desăvârşesc un sistem filosofic în cadrul operei lui Cioran, în schimb încercările mele nu destul de profunde! au fost zadarnice.
Subiectiv, pot spune că Cioran se face remarcat ca un filosof ce este lipsit de un sistem filosofic concret, E cert: este existenţialist! Dar Sartre, Camus ori Heidegger şiau punctat minuţios filosofia, pe când Cioran nu, În cazul filosofului român domină lirismul: "Lirismul absolut este lirismul clipelor din urmă", Că şi cum Cioran, omul, sar afla întro continuă agonie, de unde şi inepuizabilul "lirism absolut",
" Nu este atunci neantul o salvare Dar cum poate să existe o salvare în nimic Dacă este aproape imposibilă salvarea în existenţa, cum o să fie posbilă în absenţa completă de orice fel de existenţă Cum nici în neant şi nici în existenţă nu e salvare, praful să se aleagă de această lume cu toate legile ei eterne!" de remarcat două lucruri:.
lirismul redat prin retorică şi conclusivitate imperativă, faptul că Cioran a avut, măcar vag, speranţa unei aşazise "salvări",
Sistemul lui, nefiind închegat am sesizat pleonasmul! se dezcompune în particule mici, iar filosofia sa este o eseistică profundă, Mau mişcat adânc concepte precum "melancolie neagră", "frică de neant", "disciplină a nefericirii", "singurătate individuală", "singurătate cosmică" "Există două feluri de a simţi singurătatea: a te simţi singur în lume şi a simţi singurătatea lumii".



. "Lacrimile nu sunt arzătoare decât în singurătate, "

. "Dar ce să câştigi în lumea aceasta Sunt unii pentru care orice câştig nare nicio importanţă, care sunt iremediabil nefericiţi şi singuri, "

. "Creaţia este o salvare temporară din ghiarele morţii, "

. " există un criteriu subiectiv pentru aprecierea suferinţei"

, "Întrucât moartea este imanentă vieţii, aproape întreaga viaţă este o agonie, "

. "Pentru nota diferenţiată a tristeţii, este extrem de semnificativă apariţia ei atât de frecventă după marile satisfaceri şi împliniri vitale, De ce actului sexual îi urmează tristeţea, de ce după o beţie formidabilă sau după un paroxism dionisiac eşti trist Eşti trist după satisfacerile sexuale şi dionisiace, deoarece în loc să ai sentimentul unui câştig îl ai pe acela al unei pierderi.
"

. "Vreau să nu mai ştiu nimic, nici măcar să ştiu că nu ştiu nimic, "

. "Am cel mai mare dispreţ pentru acei care râd de sinuciderile din iubire, deoarece aceştia nu înţeleg că o iubire ce nu se poate realiza este pentru cel ce iubeşte o anulare a fiinţei lui, o pierdere totală de sens, o imposibilitate de fiinţare.
"

. " ştiu că nu există adevăr, ci numai adevăruri vii, fructe ale neliniştii noastre, "

. "Adevăratele femei sunt acelea a căror prezenţa te face să uiţi de probleme, idei, nelinişti universale şi chinuri metafizice, "

. "Cu cât cunoşti mai mult, cu atât vrei să cunoşti mai puţin, Cine nu suferă din cauza cunoaşterii, acela na cunoscut nimic, "

. "Arta de a fi psiholog nu se învaţă, ci se trăieşte şi se experimentează, deoarece nu există un complex de canoane care săţi dea cheia misterelor psihice, a structurilor diferenţiate ale vieţii sufleteşti.
Nu eşti un psiholog bun dacă tu însuţi nu eşti un subiect de studiat, . . "

. "Nimeni nu face psihologie din iubire, ci dintro pornire sadică de a nulifica pe altul prin cunoaşterea fondului său interior, "

Nu pot afirma ferm, dar înclin să cred că Cioran este, dacă nu cel mai mare, unul dintre cei mai mari filosofi existenţialişti ai.
. . existenţei infinite

Andrei Tamaş,
noiembrieNot Walt Whitman, . . But Close

This fictional memoir sums up a young mans view of being old, Being old means finally having to confront the end of oneself, Cioran does this as a selfprofessed therapeutic exercise, His translator calls the book a prose “song of myself,” thus connecting Cioran with Whitman, Perhaps but could this be more than merely the sense that each is the opposite of the other

Whitman finds his joy and inspiration in his good health Cioran revels in his physical suffering as the source of artistic virtue.
Whitman is called by the “urge” of the world Cioran feels the urge of death, Whitman celebrates Cioran mourns. Whitman looks forward to a “lucky” Death Cioran wants us to give Death the fear it deserves, Whitman says “I exist as I am, that is, enough, ” Cioran says, “We are so lonely in life that we must ask ourselves if the loneliness of dying is not a symbol of our human existence.
”

One could go on cataloguing the precise contradictions between the two, Their views on their own lives and that of the world itself are so obviously antithetical that the list of correspondences quickly becomes boring, Nonetheless there is this that makes them brothers: the irresistible necessity to express their innermost, subjective selves, Both feel they are exploding with something of universal significance, What each perceives is simply too powerful to remain hidden,

What both provide, therefore, is a sort of phenomenology of the soul, Not as a promotion or recommendation, but as a description, In a way it is not the content of each exposition that is most important but the method of construction, As Cioran says, this method is one of lyricism, that is, the attentive expression of emotions and other physical states, No ideas, no arguments, no explanation, no theory, So despite their radically different stances, Whitman and Cioran are actually similar examples of this lyrical method, They certainly arent philosophical positions from which to choose, .