Win Baricadele Illustrated By Andrei Crăciun Ebook

ar fi să dau cea mai scurtă definiție a scriitorului/ eseistului/ jurnalistului de fapt divers Andrei Crăciun, aș spune că e omul pesimist care poate să scrie frumos despre absolut orice.
Și pe asta am să o și dau, pentru că la cele complicate mă pricep mai puțin,
Baricadele vol. I este o colecție de articole scurte pe cele mai diverse teme cărți, scriitori, oameni, fotbal, călătorii, filme, politică, istorie și sigur miau mai scăpat dintre care nu pot să numesc nici măcar unul care ma plictisit sau ma nemulțumit.

Genul de carte pe care o scoți oriunde în aglomerația din metrou, la semafor, când îți aștepți prietena în fața magazinului, pe wcu ș.
a. m. d. doar ca să mai profiți de minutul în plus pentru a mai sorbi câteva cuvinte, Genul de carte care te face să te repezi să comanzi tot ce a mai scris autorul, fie ele poezii, povestiri sau tot articole când nici măcar nu
Win Baricadele Illustrated By Andrei Crăciun Ebook
ai terminato încă.

Mam tot sucit în jurul notei, Să dau cinci stele Păi stai așa, că de cinci stele sunt Dostoievski, Orwell, Kafka, Bulgakov, Pot să fac comparația Nu, nu există comparație, Da, cartea e de cinci stele, Cinci stele și pălăria scoasă, Andrei Crăciun era jurnalistul meu preferat, iar cu cartea asta nu a făcut decât să își întărească poziția, Am citit cartea pe nerasuflate, Contine o serie de articole foarte scurte, autorul trece de la o tema la alta repede si fara o ordine precisa ai impresia ca stai la taclale cu un prieten, e o experienta foarte frumoasa pentru cititor.
Andrei Craciun e un povestitor grozav el reuseste sa relateze si cel mai banal eveniment intrun mod aproape poetic, Andrei Crăciun este un omcratimă exact aşa, cu cratimă, Prin subiectele pe care şi le alege şi prin felul cum le tratează, el leagă jurnalismul de literatură şi aprinde focul sub cuvinte, Iar cuvintele ard de cum ţâşnesc din tastatură, aşa cum li se întâmplă de obicei poeţilor, Căci, dacă nu ştiaţi, Andrei Crăciun este poet, Haina de ziarist e doar o costumaţie de bal mascat, un joc, o convenţie, Articolele strânse în Baricadele şi alte câteva sute fac de fapt dovada unei ciudăţenii: avem, iată, un afluent mai mare decât cursul principal, Elegiac sau pătimaş, ironic sau sentimental, solidar sau sarcastic, Andrei Crăciun navighează pe afluentul gazetăriei, vegheat de BruneaFox şi Cosaşu, însă busola lui lăuntrică arată mereu spre vers, spre metafora neîngrădită de rimă, spre misterul împărtăşit.


Citind textele din Baricadele, cei care spun despre articolul de ziar că e perisabil şi sortit unui destin de efemeridă au prilejul săşi revizuiască judecata.
Şi să accepte că talentul, fineţea şi sensibilitatea alcătuiesc o armătură rezistentă la timp, Indiferent dacă scrie despre un destin fracturat, un oraş de basm, un meci sau o lichea, Andrei Crăciun o face la temperatură înaltă, cu stil şi cu o reconfortantă preţuire pentru limba română.
“ Radu PARASCHIVESCU Cand se autodefineste ca "poet minor", Andrei Craciun se refera, probabil, la statura lui, . . Pentru ca toate eseurile din cartea asta curg intrun poem nu despre viata, ci creator de viata, Despre oameni plini, despre solemnitatea faptelor marunte, despre marile intamplari care ne traiesc, despre tot ceea ce ne face sa visam, Ma facut sa indoi colturile paginilor, cum nu am mai facut de cand eram copil si citeam pentru prima data Bacovia, Andrei Crăciun, ziarist și scriitor român,